La 80 de ani FLOAREA COSMI are propria afacere: confecționarea opincilor

"Meseria asta e frumoasă și bănoasă, iar opincile sunt foarte căutate"
meșterul popular Floarea Cosmi

Are 80 de ani și propria afacere: confecționarea opincilor. Meșterul popular Floarea Cosmi din Runcu Salvei este singura din județul Bistrița-Năsăud care mai practică această meserie. A învățat-o de la soțul ei, Dumitru Cosmi care, la rândul lui, a deprins meşteşugul în familie.
 floarea
Mereu veselă și vorbăreață, în ciuda greutăților pe care le-a avut în viață, Floarea Cosmi spune că de mică a fost învățată cu munca grea. A rămas orfană de tată la patru ani și a trebuit să muncească alături de mama ei pentru a putea avea cele necesare. "A fost greu, dar așa-i viața", spune resemnată bătrâna. "Tata s-o dus în război și n-o mai venit. O rămas biata mamă la 28 de ani cu tri copile, o soră mai mare de șase ani, eu de patru și alta de doi. Tăt am întrebat-o pe mama dacă nu vine tata și într-un târziu ne-o sosit carte că-i mort. Mama ne-o crescut așă cum o putut. Se ducea la secerat și la căpălit în sat și când se întorcea acasă ne aducea mâncarea pe care i-o da oamenii la care o lucrat ca să avem noi, copilele, ce mânca. Asta până când ne-am putut câștiga noi pita cea de toate zilele și am crescut și mergeam cu ea la lucru. Seceram pe brânză, pe slănină, pe bani, pe ce era. Desculță mergeam. Seara îi ziceam mamii: Mamă, nu mai merg că atâta mă dor mânurile! Dimineața coboram din podul grajdului, acolo dormeam, și iară mergeam la secerat, că îmi trecea durerea. O fost grea viața, dar am ascultat-o pe mama și tăt lucru îl știu lucra".

S-a căsătorit din dragoste și a învățat să facă opinci de la soţul ei, care s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. "Omul meu o făcut opinci de copil mic. O învățat de la bunicul și de la tatăl lui. O venit de ginere și el făcea opincile, iar eu mergeam și le vindeam. Am lucrat împreună la opinci peste 50 de ani. O fost bună meseria asta și o duc mai departe că îmi place opincăria".

Primele opinci le-a făcut singură, într-o zi când bărbatul îi era dus la câmp. "Le-am stricat și mi-era așa de necaz încât n-am mai știut ce să fac. Am crezut că le pot repara până venea, dar n-am reușit. A venit el acasă și m-a văzut că-s supărată. Ce-ai pățit, mă Floare, de ești supărată?‚ Da, uite, mă Dumitre, am vrut să fac singură niște opinci și ni că le-am stricat. Las’, nu-i bai, le fac eu să fie bune, o zis bărbatul meu, care era un om de pace și nu m-a sfădit niciodată. De atunci a început el să mă învețe meseria, spunându-mi mereu că dacă o să învăț și eu, o să fiu tot timpul cu bani în buzunar".

Mai demult, opincile erau făcute din piele de vită sau de porc tăbăcită, încreţite lateral, terminate la vârf cu un gurgui, prinse mai apoi pe picior cu aţă de lână, sau cu curele din piele. Astăzi, sunt un pic mai uşor de confecţionat, deoarece materialul necesar fabricării este mai simplu de prelucrat. Tanti Floarea este singura din zonă care mai ştie șă croiască opincile. Le face din piele, din cauciuc și din alte materiale. "Lucrez toată ziua la opinci, nu stau deloc. Fac în jur de 20 de perechi pe zi. Apoi mă duc la târguri în toată țara și vând o pereche cu 20-30 lei. Sunt foarte căutate acum opincile și îmi cere lumea să fac și mici, pentru nou-născuți."

Munca i-a fost mereu recunoscută, atât în judeţ cât şi în ţară. Se poate mândri cu zecile de diplome pe care le-a primit de-a lungul anilor şi cu faptul că încă o caută lumea. Acum, opincile sunt purtate mai puţin de oamenii de la țară şi mai mult de interpreții de muzică populară sau de dansatori.

Când nu merge pe la târguri, lelea Floare îşi vede de gospodăria de la Runcu Salvei. Are o casă frumoasă, ridicată în mare parte din banii obținuți din vânzarea opincilor. A fost o femeie descurcăreaţă şi acest lucru a ajutat-o în viaţă, mai ales acum când a rămas singură. Nu se plânge, pentru că este convinsă că Dumnezeu o va ajuta să treacă peste toate. Chiar dacă în această lună a împlinit 80 de ani, Floarea Cosmi este decisă să facă opinci cât va mai trăi. Mai demult erau peste 40 de opincari în Bistrița-Năsăud. Majoritatea au decedat, așa că a rămas singură în această meserie.

Din păcate, Dumnezeu nu i-a dăruit copii, pentru că poate aşa lăsa meseria moştenire. Astfel, singurul regret al opincăresei Floare Cosmi din Runcu Salvei este că nu are un ucenic care să-i ducă mai departe meşteşugul. "La nimeni nu-i place meseria asta. Vin, se uită și spun: asta-i meserie grea! Eu am încălțat toată Valea Someșului cu opincile mele. Aș avea răbdare și acum să învăț pe cineva, dar meseria asta se învață în ani de zile. Au mai venit unul și altul, au stat câteva zile și au plecat. Nu le place, ce să fac?. Când mă văd pe la târguri, unii tineri se râd de opinci, iar eu le spun: Mă, nu vă râdeți de opincă pentru că nu v-o făcut nimică. Dacă vă place, o cumpărați, dacă nu, tot bună ziua-mi dați!".

Opincile făcute de meșterul popular Floarea Cosmi pot fi găsite și în târgurile de artă populară din Cluj-Napoca, unde întotdeauna opincăreasa vine încălțată cu opinci și îmbrăcată în costum popular. De asemenea, oricine dorește, este invitat să-i treacă pragul casei din Runcu Salvei.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.