Copilăria leagănul cultural dintre generaţii

Copilăria este starea de bine, de drag, de dor, sentiment de plenitudine, care cuprinde cerul. Timp infinit prin care fiecare persoană își trece fericirea, ca pe o arcă într-un ocean al amintirilor. Acel spațiu în care totul este posibil, nimic nu este mărginit și parcă este timp pentru tot și pentru toate. Momente de fericire, candoare și visare, care poartă pe fiecare persoană într-un tărâm feeric, mirific, ideal. Este puntea culturală între generații. Starea care înțelege aproape totul și le împacă pe toate. Nimic nu rămâne nedescoperit și se relevă noi și noi valențe ale vieții.
Copilăria este antecamera tinereții, fiind popasul dintre două lumi: a începutului cunoașterii și a dezvoltării ei. Este momentul de inspirație, de precursor al scrierii creative, a dezvoltării artelor.

Precum un leagăn cultural dintre generații, copilăria este promotoarea creativității, a promovării binelui și frumosului. Ea ne oferă posibilitatea de a ne depăși limitele, de a ne înălța spre noi vârfuri ale doleanțelor noastre și ne readuce mereu aminte că suntem liant între generații.

”Copilăria este inimă tuturor vârstelor” afirma poetul, dramaturgul, filosoful Lucian Blaga. În linia acestui dicton Casa de Cultură a Studenților consideră că tinerețea fără copilărie nu are sevă și nici fundament. Astfel, în cadrul instituției se organizează evenimente dedicate acestui sector special de vârstă, prin numeroase spectacole de teatru, muzică, film oferite copiilor. Dar demersul cultural nu se oprește în acest punct. El continuă prin organizarea de competiții dedicate celor mici. Două evenimente speciale au fost: Festivalul Internațional de Șah Lions pentru copii și adolescenți, ajuns la cea de-a opta ediție și Olimpiada Școlară de șah pentru echipe mixte.

Există formații care și-au deschis porțile pentru copii. În acest fel au luat ființă pe lângă orchestra Mărțișorul, orchestra Mini Mărțișorul, pe lângă trupa de dansuri Extazy, Mini Extazy.

student
Toate aceste acțiuni s-au realizat pentru a păstra linia continuității și a oferi o continuitate frumoasei și bogatei activități culturale a trupelor și a formațiilor Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Ne asigurăm o trăinicie a leagănului cultural, dacă promovăm pe cei ce au în lucrările lor puritatea și candoarea copilăriei, pe cei ce însuflețesc prin ambiție, curaj și determinare frumosul și binele. Prin copii trăim în cele ce vor veni ca-ntr-un idilic paradis și în timpul veșniciei creatoare.

Referent Cultural
dr. Victor Constantin Măruțoiu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.